Ştiam că am la mine-atuncea,
Isuse-a Tale lucruri scumpe...
Tâlharul care mă legase,
şi le căuta înverşunat,
să-mi afle tot,
să-mi ia,
să-mi ardă
şi să mă chinuie apoi cum pe
Colina Golgotei, odată,
pe Tine Te-au mai despuiat...

Tot sufletul mi-arde-ntre teamă
şi-ntre nădejde-n rugăciune.
Şi-n clipa când să pună mâna pe prada sfântă,
- m-am trezit!

- O Doamne, fă aşa, odată,
din visu-acestei lumi nebune
trăind între nădejdi şi temeri,
ne vei trezi...
- Și s-a sfârşit!